Ana Maria Brânză, în pragul divorțului. Motivul pentru care ar fi plecat de acasă

de: Beatrice Dumitru
05 01. 2024

Ana Maria Brânză, campioană la scrimă, ar avea probleme în căsnicie și ar fi în pragul divorțului. Ea s-ar fi separat de soțul său, Pavel Popescu, și ar fi părăsit, deja, domiciliul conjugal. Campiona nu a putut să închidă ochii la o greșeală făcută de partenerul său.

De ce se desparte Ana Maria Brânză de soțul ei

Ana Maria Brânză, în vârstă de 38 de ani, s-a retras din activitate în 2021, în timp ce Pavel Popescu este antrenor secund la echipa națională de polo feminin. Acum, ea face parte din echipa COSR și pregătește Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Ea a fost desemnată de cinci ori cea mai bună spadasină din lume, însă, se pare, că lucrurule nu stau la fel de bine în viața personală și ar fi în pragul divorțului.

Ana Maria Brânză s-a căsătorit în 2015 cu Pavel Popescu, după o relație de trei ani, dar în urmă cu câteva luni relația lor a început să se răcească. Și asta, deoarece partenerul campioanei a călcat strâmb, iar ea nu a putut să treacă peste acest lucru. Ana Maria Brânză a decis să   părăsească locuința în care până nu cu mult timp în urmă își trăia viața alături de soțul său, notează Cancan.

Ana Maria Brânză, campioană la scrima. Sursa foto: Facebook

Divorțează la notar

Ruptură este confirmată și de faptul că Ana Maria Brâznă și Pavel Popescu au șters de pe conturile lor toate fotografiile în care apăreau împreună. De altfel, dubla campioană mondială la spadă nu a mai postat, de câteva săptămâni, nicio poză cu câinele cuplului, care ar fi rămas la soțul ei.

Ana Maria Brânză și Pavel Popescu ar fi depus actele de divorț, iar ruptura ar urma să se oficializeze la notar, mai susține sursa citată.

Citește și: Connect-R a recunoscut că a înșelat-o pe Misha. Adevărul despre divorțul celor doi artiști: ”Eram un dobitoc. M-a prins, aveam altă relație!”

Ce spunea Ana Maria Brânză despre căsnicia cu Pavel Popescu

În primăvara anului trecut, Ana Maria Brânză se bucura de un mariaj fericit, chiar dacă la începutul relației lucrurile au mai scârțâit. De asemenea, ea a punctatat, atunci, faptul că fiind amândoi sportivi de performanță i-a ajutat să se înțeleagă.

”Noi ne-am propus de la bun început să facem echipă bună împreună. Iată că au trecut câțiva ani și încă nu vrea nimeni să se transfere. Faptul că am activat amândoi în același domeniu a contat enorm, pentru simplul fapt că ne înțelegeam unul altuia activitatea și ne susțineam.

Citește și: Monica Tatoiu ştia cu trei ani înainte că Bordea va divorţa. Detaliul care a făcut-o să fie sigură de asta: „I-am zis că o păţeşte”

Acum el este cel care a rămas implicat, eu m-am transferat către partea de administrație sportivă, dar cumva faptul că am trăit, printre picături, concentrat cred că ne-a ajutat teribil de mult”, spunea Ana Maria Brânză pentru Impact.